Nebunia dragostei

Trăim timpuri aşa haotice, încât a iubi cu adevarat pare o tot mai gravă nebunie. Golind dragostea de adevăr, rămânem doar cu o toleranţă searbădă, lipsită de esenţă, care seamănă mai mult a ignoranţă.  Dragostea şi adevărul trebuie să  meargă mână în mână, oricât de greu ar părea.

S-au adăugat multe sensuri negative dragostei din cauza faptului că mulţi au confundat îndrăgosteala cu dragostea. Când te îndrăgosteşti, eşti atras de o persoană. Dar simpla atracţie faţă de cineva nu poate reprezenta o bază solidă pe care să construieşti o viaţă.

„Să îmi schimb eu obiceiurile nepotrivite care îl deranjează pe cel de lânga mine? Să mă accepte aşa cum sunt, că doar mă iubeşte.” De cate ori nu ai auzit şi tu astfel de replici? Problema lor e că pe cât sunt de adevărate, pe atât sunt de false! Zic că sunt adevărate în sensul că tot mai mulţi oameni îşi trăiesc vieţile acţionând conform lor, dar sunt complet false fiindcă ele nu exprimă adevărata iubire, ci dimpotrivă, egoism, mândrie şi ignoranță. Ori, dragostea nu se poate clădi pe mândrie.

Cum? Dragostea se clădeşte? Nu e ea un sentiment, o emoţie care ar trebui să dureze toată viaţa? N-ar trebui ca lucrurile să meargă de la sine? Ei bine, nu. Dacă priveşti lucrurile aşa, vei fi foarte dezamăgit să afli ca nu există o emoţie care să dureze toată viaţa, că emoţiile sunt trecătoare şi chiar înșelătoare. Azi simţi, mâine se prea poate să nu mai simţi. De fapt, nu există nimic pe lumea asta care să meargă de la sine la nesfârşit.

Dragostea nu e ca în filmele de la Hollywood: nu apare de nicăieri si nici nu dispare în neant. Dragostea adevarată se clădește, în timp, cu eforturi uneori şi decizii zilnice de a te dedica unei persoane. Nu putem încerca să împletim dragostea cu egoismul şi apoi să dăm vina pe dragoste, că n-a mers. Că dragostea e defectă, când, de fapt, s-ar prea putea ca noi să fim defecţi. Problema nu e neapărat că suntem toţi defecţi, problema e că natura umană are talentul de a minimaliza imaginea propriilor defecte în ochii noştri şi de a pune o lupă pe ale celui de lângă noi.

Dragostea adevarată nu te face să îţi pierzi minţile, ci îţi bagă minţile în cap. Dragostea nu e un fluture în stomac, e linişte în suflet şi încredere totală în omul de lângă tine. Iubirea nu e atunci când îţi tremură genunchii. Aia e îndrăgosteală. Pasiune. Emoţie.

Iubirea e angajamentul prin jurământ atât la nivel emoţional cât, mai ales, şi raţional că atunci când lucrurile par să meargă de la sine dar, mai cu seamă, şi când scârţâie din temelii, tu alegi să rămâi acolo şi să lupţi, să clădeşti în continuare, să arăţi bunătate, răbdare, să urmăreşti binele celui de lângă tine, să suferi, să speri, să crezi. În mod intenţionat. Nu accidental. Nu de la sine. Ci, să iubeşti în mod intenţionat, indiferent de cicumstanţe.

Dragostea nu e uşoară uneori fiindcă poate fi dificil să îţi dezbraci sufletul în faţa cuiva. Dar e cea mai frumoasă. Nu merge de la sine fiindcă circumstanţele nu sunt mereu favorabile. Dar e cea mai mare recompensă sufletească şi spirituală.

Pe masură ce învăţ să iubesc şi mă bucur de împlinirea incomparabilă cu orice altceva pe care dragostea o oferă, îmi dau seama, la modul practic, că fără Dumnezeu, oamenii nu sunt capabili să ofere iubire adevarată. Că nebunia dragostei vine de la El. Că nu e nimic raţional în a îi iubi pe cei care te omoară, tocmai de aceea e dragostea Lui nebună. Fără El, putem doar să încercăm să iubim. În absenţa Lui, rămâne doar mândria. Ori, dragostea nu se poate clădi pe mândrie.

Dă click aici pentru discursul „Nebunia Dragostei” a lui R. Wurmbrand

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s