Este suficientă moralitatea?

Moralitatea are rolul de a optimiza raportul dintre lume și sine. Credința, în schimb, este despre Dumnezeu și sine, iar abia mai apoi, despre relaționarea cu lumea.

Poți să fii moral, să ai o relație bună cu oamenii. Poți să fii chiar un ateu mai moral decât unii oameni credincioși. Nu am cunoscut încă așa ceva, dar să presupunem că există. Să presupunem că există orfelinate construite de atei, case de ajutor social etc. Dar moralitatea poate, în cel mai bun caz, să îți rezolve problemele cu lumea din jur, prin niște reguli stricte, de la care nu te abați, ca să nu faci rău nimănui. Ce ironic, nu? Reguli stricte. Nu ateii sunt cei care acuză creștinii că respectă doar niște reguli? Cu toate astea, cel doar moral, lipsit de Dumnezeu, chiar asta face: respectă reguli şi cam atât.

Cum rămâne cu sufletul, însă?

Diferența fundamentală între un ateu moral și un creștin autentic este aceea că ateul respectă reguli, pe când creștinul respectă și iubește Dumnezeul. Creștinul nu-i face rău aproapelui pentru că vrea să îi facă bine, în schimb ateul nu face rău doar pentru că așa e moral. Oare cum e o societate mai eficientă? Când e plină de oameni care evită să facă rău cuiva sau când e plină de oameni care vor să facă bine aproapelui? E o diferență de nuanță, știu. Dar este una din acele nuanțe care face diferența între compromis și integritate, între nepăsare şi implicare, între o simplă toleranţă şi iubire, între moarte şi viață.

Să afirmi că există moralitate şi să uiţi de Cine i-a stabilit graniţele este cea mai mare confuzie seculară. Pentru ce să fiu moral? Cine zice ce e bine si ce e rău? Cine definește moralitatea? Pentru unul poate fi moral să respecte viaţa. Pentru altul, moralitatea înseamnă să ucizi. Cine hotărăşte ce este bine sau rău?

Și așa s-a născut pragmatismul – curentul potrivit căruia adevărul este ceea ce îmi convine mie. Dacă îmi este pe plac, este adevărat pentru mine. Dacă nu, nu. Și, ah, cât rău face un astfel de concept. Iată ce uşor se poate ajunge de la moraliate la pragmatism, atunci când alegem să uităm că, fără Dumnezeu, moralitatea nu va fi niciodată suficientă. Pentru niciun fel de relaţie şi cu atât mai puţin pentru suflet.

La urma urmei, toate acestea sunt legate între ele. Nu poti vorbi despre moralitate fără să întrebi ce este Adevărul sau chiar cine definește Adevărul. Cine defineşte moralitatea? Cine spune ce e bine şi ce e rău?

Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.” Regele Mihai I al României

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s