Un nimeni…

Astăzi, în timp ce mergeam pe stradă, am auzit o mamă certându-şi copilul, care avea vreo 10-12 ani, şi făcuse cine ştie ce năzbâtie:

„Tu cine crezi, mă, că eşti? Spune! Îţi zic eu, un nimeni eşti! Ai înţeles?!”

În tot acest timp, copilul nu spunea nimic. Tăcea şi o privea în ochi pe cea care i-a dat viaţă şi care, iată, îi stabilea acum şi identitatea: un nimeni…

De câte ori sunt părinţii şi profesorii conştienţi de faptul că au acest privilegiu însoţit de o datorie enormă de a modela caracterul celor mici şi de a le forma identitatea? De câte ori nu au atâţia adulţi ocazia să îndrume copiii înspre ceva măreţ şi, în loc să facă asta, calcă în picioarele visurile celor mici? De câte ori realizăm că ceea ce oferim este şi ceea ce primim? Că ceea ce semănăm este şi ceea ce secerăm?

Nu ştiu ce năzbâtie a făcut copilul acela, însă ştiu un singur lucru: nu există niciun om care să fie un nimeni în ochii lui Dumnezeu.

PS: Sper ca replica mamei să nu devină şi replica fiului ei peste vreo 40 de ani, când o va arunca în cel mai ieftin azil de bătrâni.

Sursă foto: https://www.hellofashionblog.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s