4 statistici despre comunism pe care orice român trebuie să le știe

Am ținut o prezentare într-un context academic și am întrebat persoanele din sală dacă pot să explice cine erau deținuții politici din perioada comunismului din România. Poate de rușine sau din neștiință, nu a îndrăznit nimeni să ia cuvântul.

Am explicat mai apoi că deținuții politici erau acei oameni care au avut curajul de a vorbi împotriva comuniștilor. Și nu în Piața Operei, cum protestăm noi astăzi. Așa, între vecini sau poate la locul de muncă. De obicei, deținuții politici erau oameni care ar fi putut influența în vreun mod sau altul pe cei din jur: doctori, ingineri, preoți, pastori, scriitori; elita intelectuală a României, am putea spune. Împărtăşesc în continuare cu voi 4 statistici pe care, din punctul meu de vedere, orice român trebuie să le ştie pe derost.

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, în perioada comunistă au existat:

  • 44 de închisori pentru deţinuţii politici
  • 72 de lagăre de muncă fortață destinate deținuților politici
  • peste 3 milioane (MILIOANE!) de deținuți politici, dintre care
  • 800.000 au murit din cauza torturilor, condițiilor inumane și bătăilor.

Vă las trailerul unui film-documentar despre Richard Wurmbrand – Torturat pentru Hristos (Tortured for Christ) un pastor român-evreu care a petrecut 14 ani în pușcărie pentru credința lui și pentru curajul de a o exprima în fața comuniștilor (comuniștii fiind atei). Filmul nu exprimă nici 5% din torturile prin care au trecut majoritatea deținuților politici, însă e un bun început dacă vrei să afli mai multe despre ce a făcut, de fapt, comunismul în România.

Tortured for Christ – Trailer

Mi-a rămas în minte un scurt dialog din film pe care îl redau aici (nu e dialogul exact, e parafrazat în funcție de ce îmi amintesc acum):

Gardianul deschide ușa încăperii în care se afla Wurmbrand, plin de sânge după ce fusese bătut și zbiară:

– Iar te rogi, mă?! Pentru ce te mai rogi? Soția ta e în pușcărie, copilul tău e abandonat, fără părinți. Ţi-ai distrus familia, iar tu tot te mai rogi?! Pentru ce te mai rogi tu acum?!

Iar Wurmbrand îi răspunde:

– Mă rugam pentru tine…

 

P.S. Întrebarea mea pentru tine la 29 de ani de la Revoluţie este:

Se poate, oare, ca o libertate câştigată prin sânge să se păstreze prin ignoranţă? 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s