Soarta țării e în mâna celor care (nu) se roagă pentru ea

 

Pentru România (și nu numai), speranța poate însemna (doar) rugăciune. Nici măcar educația, de sine stătătoare, în lipsa rugăciunii, nu mai reprezintă răspunsul. „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga, va căuta Fața Mea și se va întoarce de la căile lui rele, îl voi asculta din Cerul de sus, îi voi ierta păcatul și îi voi tămădui țara.”

Semnat, Dumnezeu

Soarta țării pornește din mâinile celor ce (nu) se roagă pentru ea. Regele Mihai I spunea: „Mi-am recăpătat liniștea, înțelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor.”  Dar prea vrem să ținem noi istoria în mâinile noastre. Și cei ce conduc țara, dar și noi, oamenii simpli. Vrem să deținem noi controlul, fără să realizăm că asta e datoria Lui. Fie că alegi să te rogi, să predai istoria în mâna Lui, fie că alegi să nu, acțiunea ta sau lipsa ei are un impact asupra țării noastre.

Desigur, e dificil să te rogi. Când să mai avem timp și pentru asta? Dacă nici la vot nu merg oamenii de 2-3 ori la 4 ani, când să aibă timp zilnic să se roage? Apoi, dacă nu vedem rezultate imediate, de ce să ne mai rugăm? Rugăciunea e grea. Implică perseverență.  Așteptarea în liniște a unui răspuns. Poate ani de zile sau chiar zeci de ani. Dar nici căsniciile nu mai rezistă ani de zile în secolul XXI, de ce ar rezista rugăciunea atât? (Sau poate tocmai de asta nu rezistă căsniciile. Că nu rezistă (sau nu există) rugăciunea în familie.) Rugăciunea implică smerenie. Ah, ce cuvânt! Smerenie? Aproape că nici nu mai știm ce e cu ea, de unde vine și ce scop are. Dumnezeu e singurul care știe să ne smerească fără să ne umilească; prin rugăciune.

Nu e totul pierdut. Dumnezeu poate salva România. Dacă Îi cerem ajutorul. Dacă ne smerim și renunțăm la mândrie și individualism. Dacă refuzăm să mai fim sclavii păcatulului, care ne înfășoară ca un lanț, din creștet până în tălpi. Dacă…

Soarta țării e și în mâna ta. Așeaz-o în mâna Lui, acolo unde îi e locul.

Nebunia dragostei

Trăim timpuri aşa haotice, încât a iubi cu adevarat pare o tot mai gravă nebunie. Golind dragostea de adevăr, rămânem doar cu o toleranţă searbădă, lipsită de esenţă, care seamănă mai mult a ignoranţă.  Dragostea şi adevărul trebuie să  meargă mână în mână, oricât de greu ar părea.

S-au adăugat multe sensuri negative dragostei din cauza faptului că mulţi au confundat îndrăgosteala cu dragostea. Când te îndrăgosteşti, eşti atras de o persoană. Dar simpla atracţie faţă de cineva nu poate reprezenta o bază solidă pe care să construieşti o viaţă.

„Să îmi schimb eu obiceiurile nepotrivite care îl deranjează pe cel de lânga mine? Să mă accepte aşa cum sunt, că doar mă iubeşte.” De cate ori nu ai auzit şi tu astfel de replici? Problema lor e că pe cât sunt de adevărate, pe atât sunt de false! Zic că sunt adevărate în sensul că tot mai mulţi oameni îşi trăiesc vieţile acţionând conform lor, dar sunt complet false fiindcă ele nu exprimă adevărata iubire, ci dimpotrivă, egoism, mândrie şi ignoranță. Ori, dragostea nu se poate clădi pe mândrie.

Cum? Dragostea se clădeşte? Nu e ea un sentiment, o emoţie care ar trebui să dureze toată viaţa? N-ar trebui ca lucrurile să meargă de la sine? Ei bine, nu. Dacă priveşti lucrurile aşa, vei fi foarte dezamăgit să afli ca nu există o emoţie care să dureze toată viaţa, că emoţiile sunt trecătoare şi chiar înșelătoare. Azi simţi, mâine se prea poate să nu mai simţi. De fapt, nu există nimic pe lumea asta care să meargă de la sine la nesfârşit.

Dragostea nu e ca în filmele de la Hollywood: nu apare de nicăieri si nici nu dispare în neant. Dragostea adevarată se clădește, în timp, cu eforturi uneori şi decizii zilnice de a te dedica unei persoane. Nu putem încerca să împletim dragostea cu egoismul şi apoi să dăm vina pe dragoste, că n-a mers. Că dragostea e defectă, când, de fapt, s-ar prea putea ca noi să fim defecţi. Problema nu e neapărat că suntem toţi defecţi, problema e că natura umană are talentul de a minimaliza imaginea propriilor defecte în ochii noştri şi de a pune o lupă pe ale celui de lângă noi.

Dragostea adevarată nu te face să îţi pierzi minţile, ci îţi bagă minţile în cap. Dragostea nu e un fluture în stomac, e linişte în suflet şi încredere totală în omul de lângă tine. Iubirea nu e atunci când îţi tremură genunchii. Aia e îndrăgosteală. Pasiune. Emoţie.

Iubirea e angajamentul prin jurământ atât la nivel emoţional cât, mai ales, şi raţional că atunci când lucrurile par să meargă de la sine dar, mai cu seamă, şi când scârţâie din temelii, tu alegi să rămâi acolo şi să lupţi, să clădeşti în continuare, să arăţi bunătate, răbdare, să urmăreşti binele celui de lângă tine, să suferi, să speri, să crezi. În mod intenţionat. Nu accidental. Nu de la sine. Ci, să iubeşti în mod intenţionat, indiferent de cicumstanţe.

Dragostea nu e uşoară uneori fiindcă poate fi dificil să îţi dezbraci sufletul în faţa cuiva. Dar e cea mai frumoasă. Nu merge de la sine fiindcă circumstanţele nu sunt mereu favorabile. Dar e cea mai mare recompensă sufletească şi spirituală.

Pe masură ce învăţ să iubesc şi mă bucur de împlinirea incomparabilă cu orice altceva pe care dragostea o oferă, îmi dau seama, la modul practic, că fără Dumnezeu, oamenii nu sunt capabili să ofere iubire adevarată. Că nebunia dragostei vine de la El. Că nu e nimic raţional în a îi iubi pe cei care te omoară, tocmai de aceea e dragostea Lui nebună. Fără El, putem doar să încercăm să iubim. În absenţa Lui, rămâne doar mândria. Ori, dragostea nu se poate clădi pe mândrie.

Dă click aici pentru discursul „Nebunia Dragostei” a lui R. Wurmbrand

Pe tine ce te motivează să te ridici atunci când cazi?

Discursul poate fi văzut aici

Adevărul este că într-o zi veţi muri. Iar atunci nu vor mai conta banii pentru care aţi trudit şi nici funcţile înalte pe care le-aţi avut. Ceea ce veţi lua cu voi va fi caracterul pe care l-aţi dobândit de-a lungul vieţii, iar în urma voastră va rămâne doar iubirea cu care i-aţi iubit pe ceilalalţi.

Prin urmare, fiţi eroi, nu victime. Fiţi soluţii, nu probleme. Fiţi genul de oameni care să îi motiveze pe cei din jurul lor să devina ca şi voi: exemple, oameni integri. Fiţi mai degrabă cei care zâmbesc primii şi nu cei care uită să zâmbească. Încercaţi să scoateţi la iveală tot ce e mai bun în oamenii de lângă voi şi în acest mod veţi scoate la iveală, de fapt, ce e mai bun în voi. Nu uitaţi că oamenii puternici nu doboară, ci îi înalţă pe alţii.

Iar dacă într-o zi veţi eşua, fiţi motivaţi să vă ridicaţi şi să mergeţi mai departe. Fiţi motivaţi de gândul că planul lui Dumnezeu pentru viaţa voastră este mai măreţ decât cel mai grandios vis al vostru, iar atâta timp cât Îl veţi pune pe El pe primul loc în tot ce veţi face, nimeni şi nimic nu Îl va împiedica pe El să îşi ducă la îndeplinire planul Lui cu privire la viaţa voastră!