De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa?

Dacă Dumnezeu există, de ce mor de foame copiii din Africa? De ce sunt pline spitalele de oncologie? De ce un şofer beat calcă un pieton ce traversează strada regulamentar? Cu alte cuvinte, de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa?

Personal, am câteva răspunsuri pe acest subiect, însă nu despre asta vreau să scriu aici, deocamdată. Vreau mai întâi să merg la conferinţa cu tema „De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa?”

De ce particip la acest eveniment?

  • Pentru că subiectul tratat e o întrebare pertinentă, mai ales în cazul în care încă nu ai aflat foarte multe despre Dumnezeu sau încă nu ai auzit o perspectivă creştină apologetică, bine documentată.
  • Pentru că au existat oameni care mi-au adresat această întrebare şi le-am oferit un răspuns, însă vreau să mă asigur că data viitoare răspunsul meu va fi mult mai informat.
  • Pentru vă vorbitorul va fi Vlad Crîznic.
  • Pentru că evenimentul e organizat de Corul Studenţilor, corul meu de suflet.

De ce să vii şi tu la eveniment?

  • Pentru că şi tu ţi-ai adresat la un moment dat această întrebare, într-o formă sau alta.
  • Pentru că nu se ştie când va fi următoarea ta ocazie să îţi clarifici nedumeririle despre Dumnezeu – de ce să trăieşti în confuzie până atunci?
  • Pentru că e de preferat să nu rămâi fără răspuns la întrebările esenţiale ale vieţii.
  • Pentru că sufletul tău are nevoie de răspunsul pe care îl vei auzi acolo.

 

 

P.S. Ne vedem în 21 mai 2018, la sala de concerte a Liceului Ion Vidu din Timişoara, cel târziu la ora 19:00.

32258026_844749559055464_8301441514173628416_n